Fundașul dinamovist Cristian Pulhac spune că pentru el începutul campionatul nu a fost unul bun, din cauza accidentării care l-a împiedicat să joace până în ultimele două runde ale sezonului de toamnă.
„Nu a fost un început foarte bun pentru mine, ținând cont că m-am accidentat și am pierdut o perioadă foarte lungă. Sper ca în această pauză să reintru în program și să încep cu dreptul anul următor. Sărbătorile sunt frumoase când sunt de pe primul loc, sper să fim și la vară tot acolo. Ne-a fost teamă de noi în acest tur, dar ne-am mobilizat, suntem o echipă și în teren, și pe bancă. Nu ne interesează arbitrajele, nu cred că vor veni arbitri străini. Asta este, se mai greșește, sper că nu o fac intenționat”, a spus Pulhac.
Întrebat dacă Steaua este principala adversară în lupta pentru titlu, Pulhac a precizat: „Nu știu de ce toată lumea ne întreabă de Steaua, de vreme ce CFR Cluj este la un punct în spatele nostru. Mă bucur pentru ei că sunt în primăvara europeană, dar sunt pe locul 8 (n.r. – Steaua este pe locul 4 în Liga I), nici nu știu pe cât sunt. Și Rapid, și CFR sunt la fel de periculoase, dar și noi suntem periculoși”.
Sursa: Mediafax
sursa foto: fcdinamo.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER